Mai taci odată...!

 

Imediat ce am început să vorbesc, nu m-am mai oprit. Probabil pentru că primele cuvinte le-am rostit după ce am împlinit vârsta de trei ani. Până atunci, nimic. Nici un sunet. Nici nu plângeam nici nu râdeam. Eram doar foarte atent la tot ce se petrecea în jurul meu. Mama m-a dus la logoped. Mi-au făcut tot felul de investigații. Eu îi priveam încruntat și nu înțelegeam de ce nu-mi dau pace. Medicii nu au găsit nimic, nici o „defecțiune”, așa că au sfătuit-o pe mama să mai aștepte, pentru că este foarte probabil ca eu să vorbesc totuși la un moment dat. Când toată familia mea credea că sunt mut și-și luaseră cu toții gândul că mă vor auzi vreodată rostind măcar un singur cuvânt, am început să vorbesc. Probabil că până atunci nu găsisem nimic interesant de rostit... nu știu. Asta a fost de mult, în secolul trecut. Toți cei din preajma mea au fost fericiți o vreme, după care iarăși am devenit un copil-problemă pentru că nu mai tăceam deloc. Puneam încontinuu întrebări. Mii și mii de întrebări. Așa că am început să aud destul de des o altă povață a mamei pe lângă cele obișnuite: Mai taci odată...!

Cuvintele mamei erau însoțite de un zâmbet plin de Iubire. Când am mai crescut și am început să-mi pun mie însumi întrebările, pe care le adresam până atunci aproape tuturor celorlalți cu excepția unui vecin morocănos, mi-au apărut la un moment dat pe ecranul Minții cuvintele mamei mele. Le rostea cu blândețe, nu neapărat imperativ. Era mai degrabă o îndrumare. Nu le-am simțit niciodată ca pe o încercare de a-mi impune să tac. Cred că în sinea ei, mama se bucura pentru că mult mai târziu, când mi-a povestiti toate acestea, mi-a spus că doar cercetând, doar căutând, doar punând întrebări, doar citind, dor experimentând, pot afla răspunsurile care mă interesează, răspunsuri ce îmi vor folosi în Viață. Mă gândesc acum că mama știa probabil că toate impunerile sunt agresiuni și că există metode mult mai bune de a îndruma un copil, dacă îți dedici suficient timp și manifești suficientă Răbdare decât să-i reduci Setea de Cunoaștere la tăcere doar pentru că nu ai chef să-i răspunzi. Lipsa de chef de a te dedica total propriului copil este de fapt dovada absenței Iubirii, orice ar spune oricine altcineva. Poate că mama nu știa în mod conștient asta, dar sunt convins că-și urma Vocea Interioară, cel puțin în ceea ce mă privea. Într-o zi, mult mai târziu, m-am decis să țin un post al cuvintelor. Să nu rostesc nici un cuvânt timp de treizeci de zile. Mi-am luat concediu, mi-am luat cortul și un rucsac plin cu de-ale gurii și am plecat pe munte. Am găsit un loc inaccesibil și după ce mi-am instalat mini-tabăra, m-am așezat să... tac. Să tac profund.

A fost o experiență pe care nu o pot povesti fără să-i știrbesc strălucirea și profunzimea. După treizeci de zile de post al rostirii, nici nu îmi mai venea să rostesc vreun cuvânt, pentru a nu rupe vraja pe care o trăiam. Nu-mi mai amintesc starea interioară pe care am avut-o, trăirea pe care am traversat-o în copilărie, înainte de a începe să vorbesc, dar poate că a fost întrucâtva asemănătoare cu cea pe care am trăit-o în cele treizeci de zile de post al rostirii, petrecute pe munte. Când vorbești risipești o cantitate uriașă de Energie și ești absolut surd la tot ceea ce se află și la tot ceea ce ființează în jurul tău, în Firea Înconjurătoare. Atenția ta este îndreptată către tine și către Cuvintele tale. Când taci, auzi sunete pe care nu le-ai mai auzit niciodată până atunci. După câteva zile, tăcerea se transformă în tăcere profundă apoi, după alte câteva zile, tăcerea profundă se transformă în Ascultare. Devii un Ascultător al Sunetelor Firii Înconjurătoare. Când taci, Atenția ta devine alertă. Asculți Muzica Firii și Ființa ta dansează pe Ritmul viu al acelei Muzici Celeste. Poți cunoaște această experiență doar dacă o trăiești. Fără telefon mobil, fără tabletă, fără e-mail, fără cărți, fără reportofon, fără nimic de scris la tine. Este posibil ca în primele zile să intri într-un fel de sevraj și să-ți dorești să-ți verifici e-mail-ul și conturile de pe platformele de „socializare”. Prima dimineață este cea mai grea. Vei întinde mâna să îți iei telefonul mobil de pe noptieră înainte de a fi deschis bine ochii, dar telefonul va fi de negăsit, iar de noptieră, nici pomeneală. Vei trăi un soi de neliniște, îți vor trece prin Minte o mulțime de gânduri, te vei simți rupt de lume, dar... și asta va trece - vorba Înțeleptului. Dacă ești conectat la lume prin telefon și prin e-mail, prin cuvinte și prin imagini publicate pe internet și nu prin Inimă, atunci n-ai pierdut nimic altceva decât o conexiune superficială. Lumea va fi acolo și peste treizeci de zile și peste treizeci de ani și peste trei mii de ani. Nu te îngrijora, din a patra zi îți va păsa tot mai puțin de toate acestea. După a noua zi, Mintea ta se va elibera total de nevoia de a verbaliza, de a citi e-mail-uri sau alte mesaje.

Lumea nu se va sfârși dacă tu vei lipsi vocal din ea timp de lună, iar dacă se va sfârși, înseamnă că n-a fost mare lucru de capul ei, așa că poți începe, alături de alții asemenea ție, să construiești o Lume Nouă.

Aceasta este experiența mea și este unică. Tu, trăiește-o pe a ta. Postul Tăcerii este o Metodă, o Cale de a afla câte ceva despre tine și despre Firea Înconjurătoare. Dacă nu te-a îndemnat nimeni până acum, cu blândețe, să asculți Firea, să asculți Pulsul și Ritmul Mamei Pământ, să-ți asculți Inima, o fac eu: Mai taci odată...! Nu acum, odată, atunci când vei fi pregătit pentru asta.

Sporovăiala, statul la taclale, povestitul trecutului mai vechi sau recent, iar și iar, sunt obiceiuri perpetuate dea lungul timpurilor pentru a face să mai treacă timpul, pentru a omorî timpul, așa cum se spune încă. Cheltuirea Vieții în tot felul de discuții fără rost, este cel mai nefolositor și cel mai dăunător obicei posibil. Să vorbești ore întregi la telefon spre exemplu, îți afectează Starea de Sănătate și Starea de Vitalitate. Telefonul este un mijloc tehnic foarte util pentru a comunica rapid cu oricare alt om din întreaga lume și de dincolo de spațiul extra-atmosferic, în cazul stațiilor orbitale, de a primi și de a transmite tot felul de informații necesare și în unele cazuri vitale, așa cum este în cazul producerii unui eveniment, a unui accident rutier, aviatic, naval sau de orice alt tip. Oamenii au înțeles utilitatea telefonului și puțini sunt astăzi cei care nu au un astfel de accesoriu în buzunar. Să povestești însă zilnic altcuiva ce ai făcut ieri și alaltăieri și răs-alaltăieri dimineață, la prânz și seara și nu doar odată, ci de mai multe ori, uneori de obsedant de mult de multe ori, înseamnă să-ți retrăiești la nesfârșit fragmente din Viață, plăcute sau neplăcute. Să vorbești ore în șir tot felul de banalități, este o pierdere de timp și o cheltuială uriașă și absolut inutilă de Energie. Retrăindu-ți Viața la telefon sau în nesfârșite sporovăieli directe, te auto-privezi de timp pentru experiențe noi. Rămâi captiv în ceea ce repeți. Acest fenomen nociv de retrăire a trecutului, se petrece și la nivel mental, atunci când ești singur. Rulezi iar și iar aceleași gânduri și nici nu realizezi că Viața ta curge pe lângă tine. Este ca și cum a-i sta pe malul unui râu și ți-ai auto-induce iluzia că înoți. Nu realizezi că Viața ta se risipește, că repeți mereu, obsedant, aceleași experiențe, că fiecare zi seamănă tot mai mult cu cea care tocmai s-a încheiat. Decât să te gândești la toate experiențele neplăcute pe care le-ai traversat, la monotonia Vieții tale actuale sau la stresul intens al fiecărei zile, mai bine deschide o carte și citește. Nu mai poți întoarce timpul și lua alte decizii decât cele pe care le-ai luat atunci, nu mai poți face alte alegeri decât cele făcute, dar poți să-ți îndrepți Atenția în altă direcție, poți să faci pur și simplu altceva, ceva care are Darul să-ți bucure Viața. Alege să nu rămâi cantonat în gânduri și trăiri neplăcute. Mai bine ieși din casă și plimbă-te într-un parc sau intră într-o sală de expoziție. Arta este un Terapeut fără seamăn. Pe deasupra poți schimba câteva Cuvinte cu Artistul care expune și poți afla lucruri cu adevărat interesante, informații care nu se pot compara cu povestioarele stupide ale vecinei de apartament spre exemplu, mitraliate dintr-o suflare, atunci când vă întâlniți la ghena pentru gunoi, spre exemplu. Natura este la rândul ei un Terapeut fără seamăn. Caută un loc retras și așază-te comod pe o bancă. Respiră freamătul copacilor și încarcă-te cu Energia Bine-Făcătoare pe care ei o radiază permanent în jur. Oprește sporovăiala fără rost a Minții. Construește-ți un Vis în mod conștient. Un Vis frumos și benefic în care să cuprinzi toate Înfăptuirile Mărețe la care te-ai gândit dea lungul timpului, pe care te-ai gândit că le-ai putea înfăptui dacă... Fiecare dintre noi s-a gândit la astfel de înfăptuiri. Cu cât vei detalia mai mult Visul tău cu atât mai repede se va împlini. Dacă Mintea nu-ți va da pace și va încerca să te aducă iar și iar la gândurile vechi și la trăirile din trecut, rostește-i cu blândețe: mai taci odată... și ea va tăcea, se va calibra pe construcția Visului tău. Ca peste tot și în cercul tău de prieteni și de cunoscuți, există o mulțime de oameni care vor în mod inconștient să te încarce cu poveștile lor de Viață, mai vesele sau mai triste. Ei se eliberează, iar tu te încarci, dar tu nu eşti un mineralier sau un vrachier și nu ai o capacitate atât de mare de a căra pietroaiele sau pietrele prețioase ale altora și nici nu are rost să o faci. Când încep să descarce către tine bolovanii lor roz sau cenușii schimbă politicos subiectul sau spune-le că ai foarte puțin timp la dispoziție. Vor căuta alte nave gata să le primească sacii cu povești. Sunt încă destui oameni avizi de can-can-uri, de pierderea vremii, de omorârea timpului.

Tăcerea este un Dar. Tăcerea Minții este un Dar. Ți le poți oferi oricând dorești. Dacă nu-ți vor plăcea trăirile pe care ți le vor aduce, te vei putea întoarce oricând în vâltoarea și în primejdiile uraganului. Când te afli în punctul de Liniște din centrul uraganului, forța sa centrifugă nu te poate atinge. Este suficient însă un singur pas și vei fi prins(ă) iarăși de vâltoare și aruncat(ă) în furtuna dezlănțuită. Este mult mai benefic pentru tine să stai în Liniștea Inimii, în Centrul Ființei tale decât să-ți umpli Mintea cu fleacuri, cu pulberi trecătoare, cu neliniști și să trăiești în vârtejurile amețitoare și amenințătoare ale trăirilor umbrite, în care se zbat milioane de Minți. O oră pe zi petrecută în Liniștea Inimii tale, în Meditație, îți aduce va beneficii uriașe. În Liniștea Inimii, Mintea se relaxează și se deschide către Infinit, către Sursă. Vei primi informațiile ce te vor ajuta să aduci în Manifestare, Împlinirile Mărețe pe care le-ai construit și pe care le-ai așezat cu Iubire în Visul tău. Verbul tău preferat va fi „a înfăptui”. Știi cât de plăcut este să-ți înfăptuiești Visul? Nu poți să pleci din această Viață fără să trăiești această Experiență Minunată... și nici nu este nevoie să cari pietre de moară pentru a înfăptui Mărețul tău Vis, pentru a trăi Măreția, pentru a fi una cu propria-ți Măreție. Este suficient să faci curățenie în Mintea și în Viața ta și să-ți construiești Visul în Mintea ta Strălucitoare. Apoi vei înfăptui. Când îți vei goli Mintea de balastul altora și Viața de obiceiurile nefolositoare copiate de la ceilalți, vei trăi o senzație asemănătoare cu aceea pe care o simți atunci când ieși de sub duș și te îmbraci în haine curate și frumos mirositoare. Poți face asta. Este un Dar pe care ți-l poți oferi în această clipă. O simplă alegere și Darul tău se va manifesta deplin în Viața ta. O simplă alegere...!? Da, este la fel de simplă cum este cumpărarea unui bilet la film, pentru că este alegerea ta, nu implică pe nimeni altcineva și nu afectează pe nimeni altcineva. Viața ta va dobândi o altă Calitate. Nu vei pleca în altă țară, ci doar vei ființa pe un nivel scăldat mai mult în Lumină. Este la fel ca atunci când după o iarnă lungă și grea, iese pentru prima dată Soarele și îți încălzește fața și mâinile. Încă nu dai jos cojoacele, dar starea ta interioară se schimbă. Îți dorești să petreci tot mai mult timp pe-afară, să te bucuri de Soare, de Lumina tot mai intensă. Grădina ta prinde și ea să renască și dintr-odată parcă, mii și mii de frunzulițe verzi și de flori multicolore îți bucură Inima. Mintea este Grădina ta. Frunzulițele și Florile sunt noile tale Gânduri. Viața ta capătă culoare și nu peste mut timp vor apărea și fructele. Nu te gândi că după cules totul se va veșteji și iarna va acoperi iarăși Grădina în care ai plantat cu Iubire toate Plantele de a căror roade te bucuri acum. Iarna nu va mai veni niciodată în Grădina ta pentru că Soarele din Inima ta, nu va mai fi niciodată acoperit de nori plumburii ai gândurilor nefolositoare. Nu vei mai permite nici unui nor să-ți facă umbră în Grădină. Acum vei putea să începi să-ți construiești o Casă din Raze Curate, să-ți înfăptuiești și să-ți trăiești Măreția. Este Darul pe care ai visat să-l împlinești. În Casa ta de Lumină îți vei afla toate Darurile Minunate cu care și din care ai fost creat. Tot ce-ți împărtășesc, se află acolo, în Inima Ta, asemenea embrionului existent în fiecare Sămânță și așteaptă clipa prielnică pentru a germina, pentru a încolți, pentru a se înrădăcina, pentru a crește și pentru a rodi. Cunoașterea este cea care face ca Embrionul de Lumină din Inima ta să germineze. Se va înrădăcina în Lumină, va crește în Spirit și va rodi Mere de Aur pe care le vei dărui la rândul tău, celor înfometați de Lumină.

Fragment din cartea Darul Ești Tu!

Paul Buică

Foto: https://pixabay.com