Ucenicul




„...Zeul Indra ne-a dăruit în aceste Semne, Adevăruri pentru Inima noastră și Informații pentru Mintea noastră. Semnele sunt astfel alcătuite încât dacă le vei cerceta în același timp cu Mintea și cu Inima, în fiecare dintre ele vei descoperi atât ce este pentru Folosul Inimii tale cât și ce este pentru Folosul Minții tale. Vei descoperi că în Creație nu există nici un fel de separație între Inimă și Minte, între Cunoaștere și Înțelepciune. Mintea este o Alcătuire Firească cu care Ființa se înveșmântează pentru a cunoaște toate Alcătuirile Întregului, nu doar Întregul ca atare. Cunoașterea Nemijlocită, Intuiția și Cunoașterea Mijlocită de Minte sunt în Esență, Una. Atunci când Mintea se așază în Ascultarea Inimii, Ucenicul primește simultan Cunoaștere din Minte și Înțelepciune din Inimă. Semnele Zeului Indra sunt astfel alcătuite încât nu pot fi citite în vreo Limbă vorbită de Pământenii ce nu au ales Calea Ucenicului. Mulți cercetători cu Mintea vor căuta să înțeleagă aceste Semne și să le tălmăcească în Limbile ce se vor vorbi pe Pământ în mileniile următoare. Vor căuta să le priceapă Înțelesul prin Limbile pe care ei înșiși le vor vorbi neînțelegând că Logica pe care o vor folosi ei în Comunicare nu are nici o legătură cu modul de Dăruire simultană a unui Adevăr în Inimă și în Minte. Aceste Semne nu sunt nici Buche, nici Ideograme, nu sunt Cuvinte și nici Reprezentări Grafice ce însoțesc un Mesaj pentru a-i dezvălui conținutul. Ele sunt Forme ce intră în Rezonanță cu Alcătuirile cele mai Înalte ale Ființei și prin această Rezonanță, deschid Ferestre către Infinit pe Frecvențele pe care ființează Ucenicul în fiecare Etapă a Devenirii sale. Același Semn transmite ceva în prima zi de Ucenicie, altceva în cel de al șaselea an de Ucenicie și cu totul altceva în ziua dobândirii Darului Înveșnicirii Trupului, cu totul altceva în ziua primii Darului Înzeirii. Pentru cel ce vrea să cerceteze aceste Semne cu Mintea, Semnele rămân mute. Nici o fereastră nu i se va deschide acelui cercetător către Infinitul Cunoașterii și al Înțelepciunii...”

Fragment:  Trilogia „Olma”


Comentarii

Cele mai citite articole:

Cu sau fără noi..

Vezi-ți de treaba ta!

Disciplina Interioară