Șoaptele Pădurii
„Pădurea îmi șoptește. Îi simt Ritmul, Pulsul,
Viața. Îi simt Ființa și trăiesc Ființarea Împreună. Ascult
Șoaptele Ființelor Pădurii, Văzduhului, Pământului și le
dăruiesc Iubire. Ascult Foșnetul Toamnei și privesc cu Inima mea
către Primăvara ce va veni după ce vom trece cu toții, oameni și
animale, arbori și ierburi, această iarnă ce se apropie parca mai
grăbită ca niciodată. Covorul de frunze ruginite de mușcătura
frigului, este tot mai gros. În curând va ninge și totul se va
acoperi de omăt. Veșmântul alb va păstra o vreme urmele
animalelor Pădurii și pe cele ale puținilor oameni ce se vor
încumeta să iasă în miez de iarnă aspră din colibele pe care și
le-au ridicat la adăpostul stâncilor, în locurile ferite de
viscolele năprasnice. Pe așternutul de nea, urmele Viețuitoarelor
vor fi asemeni Buchilor unui Sbornic sau ale unui Letopiseț al
Vieții din Munți. De ani îndelungați și grei cărora nimeni nu
le-a mai socotit numărul, Iernile lungi și înghețate au cuprins
întreaga Geție. Ninge în fiecare Iarnă atât pe Șesuri, pe
Dealuri și pe Munți, cât și în locurile în care, altădată,
oamenii ce trăiau acolo nu văzuseră niciodată și nici nu știau
ce este și cum arată zăpada. Verile sunt acum foarte scurte și
răcoroase și doar puține fructe ajung să se coacă. Multor pomi
cărora altădată li se îndoiau ramurile de Rod, le-au crăpat
trunchiurile de ger și s-au uscat. Oamenii își găsesc cu greu
Hrana pe care până nu de mult o numeau „cea de toate zilele”.
Nașterile de Pruncuțe și de Prunci sunt mult mai puține decât
adormirile Părinților și Bunicilor. Marele nostru Neam al Geților
s-a împuținat și s-a retras cu totul pe Dealurile și în Munții
Geției. Cele mai multe așezări, sate și cătune sau ridicat în
împrejurimile Munților Sacri. Oamenii merg la zile de Sărbătoare
pe Vârfurile Toaca, Omu, Cap-Ra, Gugu, Țarcu și Curcubăta și
aprind Focuri Sacre. Înțelepții Geți le reamintesc Rumânilor,
Tainele acestor șase Vârfuri Sacre ale Neamului nostru...”
Comentarii
Trimiteți un comentariu