Grota Cerului Înstelat

„Se împlinesc trei sute de ani de când toate Neamurile Geților s-au retras în Munți din calea hoardelor ce s-au revărsat și se revarsă necontenit asupra acestui Tărâm Minunat pe care ne-am născut în Trupuri de Om. De la Oceanul Șarpelui până la Munții cei Mari dinspre Soare Răsare, de la Marea dinspre Miază Zi până la Mările Înghețate dinspre Miază Noapte, întregul nostru Tărâm, cel numit de Atlanți, Tărâmul Mamă, a fost și este călcat de copitele cailor acestor valuri nesfârșite de sălbatici ce distrug totul în calea lor. Ne-am retras în Munți pentru ca acolo, la adăpostul Stâncilor, la adăpostul Pădurilor Roditoare și al Căilor de Piatră, să ne putem crește în Pace și în Armonie, Pruncuțele și Pruncii, să ne putem întări și într-o zi ne vom putea întoarce victorioși pe pământurile noastre, fără teamă ca Viețile Părinților, ale Pruncuțelor și ale Pruncilor noștri vor mai fi vreodată în primejdie. De trei sute de ani de când a început acest război al tuturor hoardelor de sălbatici împotriva noastră, îi lovim neîncetat, le slăbim Puterile, îi alungăm pentru un timp și apoi ne retragem în Munții noștri ce ne sunt Ocrotitoare Casă. Vrăjmașii nu au curajul să intre în trecători și să urce pe Dealurile și pe Munții noștri. Vederea Pădurilor Neguroase și a Stâncilor îi îngrozește. Pe acolo pe unde ei trec, distrug așezările, templele, grădinile, livezile, tot ce este făcut de mâna Omului Harnic și Inteligent. Vrăjmașii nu lasă piatră peste piatră și îi ucid pe toți cei pe care îi prind. Le este frică de orice este ridicat de Semenii noștri pentru că trăiesc cu spaima cumplită, că în spatele fiecărui zid, se află temuți Războinici Geți ce îi vor ataca și îi vor nimici. De Munți și de Păduri le este și mai teamă pentru că nu înțeleg cum de Cete de Luptători Geți înspăimântători la vedere, apar ca de niciunde, atunci când ei nici nu se așteaptă.….

Tulnicul preia tonalitatea Sfintelor Zâne şi vesteşte Tărâmului Sacru neclintirea noastră. Simt privirea aprigă a Regelui Decebal îndreptându-se către mine şi ştiu şi înteleg în Inima mea că va fi în tot timpul de-a dreapta mea, că mă pot bizui oricând pe braţul lui puternic şi pe Înţelepciunea Sa, că pot merge oricând în Piatra Craiului, acolo unde Fiinţa Sa îşi are sălaşul, să-i cer Sfat de Taină. Văd şi Iubirea, şi încrederea, şi duioşia din ochii săi şi îmi amintesc că, atunci când eram foarte mică, îl trăgeam de barbă, iar el râdea atât de tare încât nu mai auzeam nimic. Marele Lup Alb se apropie şi ştiu că El şi haitele sale de lupi netemători şi Desăvârşiţi Luptători îmi vor fi şi pe mai departe cei mai buni prieteni alături de Nemuritorii Luptători Daci, în vremurile de luptă ce vor veni şi în acei o mie de ani de pace vestiţi din timpuri străvechi, atunci când eu voi fi Regina Daciei Sfinte. Paznicii din Nevăzut mă privesc cu încredere. Înţelepţii Daci au în ochi Credinţa Neţărmurită, iar din piepturi le izvorăşte Iubire. Înţeleptul Aisus şi Zâna Aleanului se apropie şi îmi dăruiesc o ramură de măslin înflorit. Este un semn al recunoaşterii şi preţuirii Armoniei Desăvârşite a Inimii. Mătuşa mea dragă şi Zâna Aleanului mă prind de mâini şi îmi zâmbesc. Sfintele Zâne încep să se rotească ameţitor în jurul nostru.

Lumina Soarelui de asfinţit ne învăluie într-o mantie roşietică. Suntem pe vârful Muntelui Gugu, ascuns privirilor de o ceaţă alburie, asemenea unui nor firav. Nu poate fi nor, pentru că cerul este fără pată. Acum ştiu că este Vălul Ocrotitor al muntelui şi ştiu că voi putea veni oricând Aici să cer cuvânt de folosinţă Marelui Zalmoxa, în Grota Cerului Înstelat. Marele Înţelept-Preot Deceneu, Bătrânii Înţelepţi Daci vor fi Aici, mereu, gata să mă îndrume. În orice clipă voi simţi că Înţelepciunea lor poate ajuta la împlinirea Menirii mele. Ei vor îndruma orice Dac venit pe munte, cu Inima Curată, să ceară Înţelepciune…”

Fragment: „Călăreţii de Smarald” (Dhyanna, Prinţesa Dacă - vol. III) 


Foto:  https://pixabay.com/